Bianca Hîncu a fost găsită spânzurată, la o lună de la dispariția sa. Adolescenta de 17 ani făcea parte dintr-o familie săracă, dependentă de ajutorul social dat de la Primărie.
La câteva zile după ce Bianca Hîncu a fost înmormântată, un poet a scris drama ei în versuri, potrivit Vremea Nouă. Acesta a reușit să impresioneze mulți oameni cu poezia lui emoționantă. Nimeni nu știe exact ce a împins-o pe Bianca Hîncu să recurgă la un asemenea gest extrem. Oamenii și presa locală l-au acuzat la început pe Vlad, iubitul acesteia, apoi pe sora mai mare a adolescentei, Pamela. (Citește și Citește și ”Ipoteză șocantă în cazul morții Biancăi Hîncu!)
Ultimele persoane care au intrat în contact cu Bianca, cunoscută de apropiaţi drept Bibi, au povestit anchetatorilor că nu știu ce a împins-o pe tânără să-și ia viața. În ziua care a dispărut, respectiv sâmbătă, 18 august, Bianca era foarte fericită, fusese la coafor şi a mers să îşi cumpere o rochie pentru că seara urma să meargă la o nuntă alături de iubitul ei. După ce s-a certat cu sora ei, însă, adolescenta a dispărut fără urmă.
„În orasu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
Ieri s-a sinucis o fată!…
Doamne, tine-mă de mână!…
Si învată-mă cuminte
Să-nţeleg acestă lume
‘N-care nu mai avem țară
Şi nici frati, nici tati, nici mume…
Cum se poate-aşa, Părinte?!
Să se stingă ca o stea,
Unde îi era măicuţa,
Unde erai Dumneata?!
Unde eram noi, semetii,
Înţelepţi cu pasul greu…
Unde îi era măicuţa!?!
Unde eram, Doamne, eu?!…
Îi aud în noapte plânsul
Şi-i cunosc împotrivirea…
Unde eram noi, cu toţii,
Afecţiunea şi iubirea?!…
Si acum, aproape singur,
Cum să mai înving urâtul,
Când în fiecare noapte
Streangul ei îmi frânge gâtul?
Că-n oraşu-n care plouă,
Plouă cu tristeţi amare,
C-am ajuns să nu ne pese
Si trăim ca nişte fiare…
Egoişti sş egocentrici,
Te-am gonit întâi pe Tine
Si acum, fără de spirit,
Totul zace în ruine…
Că-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
Jalea morţilor în ştreanguri
Peste toate e stăpână!”, a scris poetul Nicuşor Dărăbană.